Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că vasolicita Comitetului Executiv ca formațiunea sa să inițieze omoțiune de cenzură dacă proiectul de lege al pensiilor, avansat deGuvern, va fi aprobat de către Parlament.
„Dacă în Parlamentul României proiectul de lege al pensiiloravansat azi (miercuri – n.r.) de Guvern va fi aprobat, voi propuneComitetului Executiv ca PSD să inițieze o moțiune de cenzurăîmpotriva Guvernului”, a spus Geoană.
El a arătat că este inacceptabil ca proiectul de lege apensiilor să conțină decuplarea punctului de pensie de salariulmediu brut pe economie, apreciind că acest lucru va duce lasituația în care, în câțiva ani, să se ajungă la o valoare apunctului de pensie de 30%, una dintre cele mai scăzute valori din1989 până în prezent.
Geoană a mai spus că, în opinia PSD, este inacceptabil să seextindă și să se uniformizeze vârsta de pensionare.
„Dacă se propune o vârstă uniformă de pensionare la 65 de ani,așa cum e în Germania, cu o speranță de viață cu zece ani mai maredecât a românilor, înseamnă că trăim într-o lume paralelă cu aceeape care o crede actualul Guvern”, a spus Geoană.